Confesiune

,,Nu poti impiedica drumul gandurilor , intocmai cum nu poti opri valurile marii sa se intoarca la tarm. Marinarii numesc asta reflux...."Eu? Eu numesc asta remuscare . Oricat ai vrea sa uiti , trecutul e trecut . Eu iau trecutul ca pe prezent , viitor si...trecut . Nu are rost sa stau sa insir mii de cuvinte si sa aberez , nimeni sa nu ma inteleaga si sa fie totul...aiurea .Vreau sa spun lucrurilor pe nume , sa ma exprim cu facilitate . Gandurile sunt intr-adevar remuscari , pentru ca nu poti sa uiti niciodata anumite lucruri care te-au marcat si atunci cand intri in lumea viselor si te arunca in fantastic ganduri pasionale , perfecte , faptul ca nu e realitate te face sa vibrezi , te face sa tremuri , sa ai o oarecare teama , poate sa...suferi . Gandurile nu sunt un ajutor definitiv , ci doar unul temporar . Sa luam un exemplu ! Atunci cand suferi , cand te cuprinde melancolia , cand ti se pare totul pacatos , totul luat din cele mai adanci colturi ale iadului , incerci sa dai la o parte prezentul , sa-ti imaginezi , sa-ti recreezi mintea . Dar cat va tine acest truc ? Nu poti sa te prefaci tot timpul . Stii vorba aceea..."nu sari calul!". Totul are o limita , o limita care in anumite circumstante poate fi intrecuta fara consecinte . Dar niste ganduri , indiferent cat de profunde ar fi , nu te pot sprijini la nesfarsit . La un moment dat , fie ca-ti convine sau nu , realitatea iti va rupe pleoapele .Vreau sa inchei aceasta confesiune prin a-ti da un sfat : "Nu te lasa purtat pe valurile povestilor . Realitatea te urmareste precum pacatul . Incearca sa inveti ca indiferent de imprejurari , viata trebuie luata ca atare , asa cum iti este data."