Privesc pe fereastra fara orizont . Ma bufneste rasul . Ieri , din cer , cadea faina pura , azi ...ploua ! Schimbari sufletesti , naturale , imi iau pofta de ...viata . Azi rad , maine plang . Nu mai sunt firea dinainte . Acum m-am transformat complet , din rau in mai rau ...Ieri eram energica , zburdarlnica , infanila . Azi sunt inchisa , trista , plang o data cu cerul si...rad o data cu el : adica niciodata . Ma intreb cat va dura toata aceasta deviere , toata aceasta suferinta . Cat va dura acest pacat innebunesc , care te cauta pretutindeni si iti fura inima , corpul , sufletul ? Te ia in ghiarele lui , te tine strans , te zgarie si tu nu poti scapa , oricat ai vrea ...Uneori preferi durerea , stai de bunavoie . Mai scapam ? Noi uitam ca Cineva are grija de tot si ne facem griji , ne satisfacem poftele trupesti , luam ispitele de mana , dansam cu ele , plangem cu ele... Uitam de tot . Absolut de tot !
Ma uimesc zilele de azi , trecerea ireversibila a timpului , rautatile cerului , ale pamantului , ale omului . Si din nou imi pun o intrebare fara raspuns , caut sa inteleg daca se vor termina candva . Si mereu parca aud soapte , voci interioare ce imi destrama corpul , ma sfasie absolut ! Iar ele imi iau speranta , eu crezand ca maine va fi la fel . Sau poate... mai rau . Accentuat este faptul ca asa se si intampla .
Fiecare pas este mai greu pentru mine , cu fiecare clipa imi este mai greu sa ma exprim , cu fiecare lacrima imi schimb gandurile . Nici eu nu stiu ce se intampla cu mine , in mine . Si nimeni nu stie . Este un secret al timpului , al erei . Un secret ce , probabil se va dezbate in viitor...? Un secret care va aparea pe fiecare pagina de ziar , in fiecare zi ? Si pentru toti va fi totul usor , vor stii de ce sa se fereasca , cum sa procedeze , cum sa-si tina sentimentele , faptele in frau ?
Dar de ce totul peste ani ? De ce nu acum , cand am cea mai mare nevoie de ajutor . Cand inca sunt un copil si nu pot spune toate aceste vorbe , poate neinsemnate , nimanui . Ma destainui eu hartiei si ea mie . Nu sunt ca altadata , sa fiu intrebata , iar eu sa raspund imediat , fara sa ma deranjeze vreo balbaiala , sa nu-mi pese . Ce se intampla ? Oare cine intelege ce se intampla ?!
Nu ma ajuta nimeni . Ma simt singura , in nemarginita pustietate . Si ma dor toate si parca simt fiecare bataie , vibratie din corp . Parca acum imi simt sangele cum circula , vad inima zbatandu-se sa iasa din aceasta inchisoare a lumii , a... vietii?
Sunt o nebuna ? Doar mie mi se intampla asta ? Sau mai sunt si altii ? O , luna , spune-mi ! Imi este asa greu sa inteleg ! Aceasta este maturitatea ? Sunt eu anormala ? O , luna , ajuta-ma ! Ce trebuie sa fac ? Unde trebuie sa plec ? O , luna , fi cu mine ! Sa plang sau sa rad ? O , luna , stii ce greu imi e ? Nu ! Nu stii !
Dezamagirea curge , precum apa rece dintr-un izvor . Toate greutatile imi cuprind tamplele precum o coroana de ace care imi strapung imaginea asupra prezentului si ma fac sa vad totul pe dos , totul de neinteles . Eu chiar nu stiu cat mai pot sa rezist si vad ca usor , usor , cedez...
O , luna , roaga-te pentru mine , caci eu nu mai am puterea s-o fac !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu